Tuesday, November 6, 2012

Rastolita si Plesa

Ultima data cand am fost acasa, m-am hotarat sa ma duc intr-o dimineata la pozat. Asa ca, zis si facut, duminica la 6 m-am trezit, am trezit-o si pe maica-mea, care spusese cu o seara inainte ca vrea sa vina si ea, si am plecat pe langa Rastolita sa gasim un loc numa bun de facut poze. Dupa ce ne-am invartit o vreme buna, ca numa nu ma puteam hotari unde sa ma opresc, pana la urma am trecut o punte peste Mures, unde era inca ceata, si am pozat niste vaci care-si luau micul dejun, am fumat vreo 2 tigari, am inghetat, si-am plecat acasa.













Urmatoarele is facute in Bucovina, pe langa si in satul Plesa. Am ales locul asta pentru ca, recunosc, am vazut niste poze absolut minunate facute de catre Sorin Onisor in satu asta, si mi-am zis ca sigur tre sa fie fain. Si... ii. Chiar daca in prima zi o plouat de numa, a doua zi o fost senin si frumos si numa bun de pozat. Doar ca...nu stiu, n-am fost atent, eram prea somnoros, dar nu mi-o iesit cine stie ce poze, ba nefocusate, ba miscate, fara sa-mi dau seama exact din ce motiv. Dar tot is vreo cateva care-mi plac, asa ca le pun aici. La plecare am urcat si pana pe Rarau, care era asa...semi-inghetat. Arata foarte frumos. De fapt, toata Bucovina arata foarte da foarte frumos. :)






















Tuesday, October 9, 2012

MPC - 6 octombrie

Sambata la 9 fara 10 eram la start. Aveam emotii mari...

Am fost la Maraton Piatra Craiului. Ii prima data cand am fost. De fapt, anu asta ii prima oara cand am participat vreodata la o competitie de genu asta. Am mai fost in primavara la EcoMarathon si in vara la Marathon 7500.
Dar sa explic. Am descoperit alpinet.org prin octombrie/noiembrie 2006. Inca se gaseau multe stiri despre maraton Piatra Craiului. Nu stiam deloc ce-i ala, nici nu aveam vreo treaba cu asta. Dar stiu ca am fost impresionat cand am citit despre niste oameni care au fugit pe munte. Mi se parea ceva fantastic, niste oameni care merg pe un munte sa...fuga. Nu sa faca o tura, nu sa faca poze, ci sa fuga. N-am priceput prea bine de ce, dar nici nu m-am mai intrebat. Si am lasat-o asa.
Io am fost gras. Foarte gras, si oamenii cu care ma cunosc de mult timp pot confirma asta. Am fost asa pana la 25 de ani, cand intr-un 1 martie am urcat cele 2 etaje pana acasa, si m-am surprins gafaind ingrozitor. Si m-am gandit ca poate n-ar fi rau sa slabesc, daca vreau sa prind 30 de ani. Asa ca am inceput sa alerg, pe dig, la Reghin. In prima zi cred ca am fugit cam 7 minute, cam 1.2km, si aproape am picat. Da eram multumit ca am putut. Si tot asa, de 2/3 ori pe saptamana. Am slabit pana in vara in jur de 10 kg. Si pe urma m-am oprit. Nu stiam de ce nu mai slabesc. Imi dau seama acuma ca era imposibil sa mai slabesc cand aproape in fiecare seara bagam 3-4 beri, plus pizza, cefe de porci morti, si alte lucruri asemanatoare. Apoi, am primit o carte. Din care am invatat cum sa mananc, ce sa evit, si ca ar fi bine sa fac miscare minim 20 de minute fara intrerupere.
Asa ca, am inceput sa alerg minim 20 de minute. Si apoi, minim 30 de minute. Si m-am multumit cu asta. La finele anului slabisem deja 30 de kg. Un lucru foarte bun. Asa ca am continuat sa fac asta, in acelasi ritm. Adica de 2/3 ori pe saptamana, minim 30 de minute. Anu asta, pe la inceput, Cipri m-o intrebat daca n-as vrea sa particip la cros la Moeciu, daca tot ma duc atata la fugit? Nu conteaza cine-i Cipri. Am acceptat, si-am mers. Si mi-o placut mult de tot. Si-am zis ca mai vreau.
Asa ca in iulie am fost la 7500. Tura scurta. Acolo o fost greu, si io am gresit. Pentru ca mi-am zis ca oare de ce m-as duce cu adidasii care-mi erau putin rupti? Asa ca m-am dus in bocanci. Cea mai mare prostie. Dupa 3 ore nu mai stiam daca picioarele is ale mele, sau le-am cerut imprumut de la cineva. Asa ca, n-am mai fugit, dar am mers mars fortat. L-am terminat, si m-am bucurat.
Dar parca MPC era altceva. Asa ca m-am gandit ca vreau sa ma antrenez. Si-am facut asta. 16 saptamani, am fugit numai pe plat. Stiu, n-o fost bine, da orisicat. Trezit dimineata la 5, si pe malu Somesului, io si cainele. In serii de cate 8km, 12km, 18km si asa mai departe. Am mai tras chiulu cateva sambete, din cauza de delegatie, sau plecat pe munte sau mai stiu io ce. Pe masura ce s-o micsorat ziua parca tot mai greu era sa ma duc, da tot m-am dus. Macar nu ii nimeni la ora aia, pot lasa cainele liber...
Sambata la 9 fara 10 eram la start. Aveam emotii mari... Nu stiu de ce, parca era un prag psihologic. Poate de-aia ca in urma cu 6 ani nici nu visam sa alerg in viata mea mai mult de 1 km. Sau sa slabesc. Nu stiu exact de ce, pur si simplu ma bucuram ca is acolo. La 9:15 am pornit. Stiam si stiu in continuare clar ca nu am cum sa concurez cu cei buni. Mai ales ca is si fumator. Si nici nu alerg de cati ani alearga ei. Da Doamne sa scot sub 8 ore. Daca nu, sa pot sa-l termin. Am alergat pe langa Cipri pana cand o inceput urcarea. Acolo am mai slabit ritmu putin, si i-am facut semn sa continue. Am mai incercat sa alerg, si cand ma durea splina ma opream. Am fost depasit si am depasit. Am intrebat pe cei care-i vedeam ca stau jos daca is ok. Am fost intrebat si eu cand am stat jos daca-s ok. Am cazut pe grohotis, m-am lovit la picior, am baut prea multa apa, m-o durut burta, m-am enervat cand m-o depasit fete, imi venea sa-i zic numa de sfinti lui refugiu Diana, cand simteam ca nu mai pot, imi venea sa le pup picioarele la fetele care mi-o dat supa calda la Plaiu Foii, imi venea sa ma agat de toti cei care ma depaseau si as fi vrut sa pot sa-i trag dupa mine pe cei pe care-i lasam in urma.
Si intr-un final, Zarnesti. Am accelerat cat am putut, am vazut oameni care incepeau sa urle, sa strige, nu-i vedeam prea bine, imi tremurau ochii in cap de la pasi, pe urma am auzit "inca o suta de metriiiiiiiiiiiiii", o curba la dreapta, finishu, o gramada de oameni care urlau, cu aparate, cu priviri, cu zambete. Sa-mi bag pula, imi vine sa plang. Nu pricep de ce, da is atata de bucuros! Am trecut, m-am oprit, Marius Vintila imi da un pahar de apa, si bea si el unu, si zambeste, altii striga bravo, si io-s emotionat de parca tocmai am aflat sensul vietii. Mi-am tras doo palme pe interior, sa ma imbarbatez, si-am trecut pe margine, sa strig si eu la cei de dupa mine.
L-am terminat in 8 ore si un pic. Bine ca am reusit sa-l termin. Stiam din start ca n-am cum sa fiu printre primii. Da ma bucur ca am fost printre toti.
Acum, cand scriu, am febra si ma cam dor picioarele, iar cand vine vorba de coborat trepte, ma uit cu ura la ele. Anu asta fac 30 de ani. I-am prins! :)

Monday, September 17, 2012

Ineu - Muntii Rodnei



Si, iata cum dupa aproape un an de zile, m-am reintors in muntii Rodnei, de data asta urcand dinspre partea de sud, si anume din satul Sant, Bistrita Nasaud. Cum mai fusesem pana acum de 2 ori, insa doar pe Pietrosul, am zis ca merita si o alta abordare.
Am pornit asadar catre Sant in zori de zi, urmand sa lasam masina la complexu turistic Blazna, de unde la picior pe cruce albastra vreme de 4-5 ore, dupa calculele mele. Drumu pana la Sant ii fain, tipic romanesc, mai cu o groapa, mai cu o caruta, da n-o contat, ca doar mergeam pe munte, si uei mama ce fain ii!
In Sant am ratat intrarea catre complex, asa ca dupa o intoarcere din 3 miscari, am urcat la complex, unde am parcat, am servit o cafea acompaniata de niste tigari, si am luat-o la pas cu un rucsac greu de tot.
Prima parte a traseului m-o rupt, pentru ca am urcat direct pe partia de schi, cam o ora buna, si pieptis. Aproape in capat am cam pierdut marcaju, asa ca am lasat bagaju si am dat rapid o tura de recunoastere. In caz ca ajungeti vreodata pe-acolo, se merge drept in sus pana la crucea aia mare de tot, si de-acolo in dreapta pe poteca, pana la semnu de Parcul National. La semn drumu coteste la stanga, si marcaju ii pe un bolovan mare in partea dreapta, drum care urca prin padure.
Asa ca, pe-acolo am mers, am iesit in jnepenis, de unde deja vedeam destul de bine varfurile care urma sa le parcurgem (musai, ca pe partea asta de traseu nu este apa nicaieri decat la lacul Lala Mica, care-i fix la baza varfului Ineu).
Asa ca, am luat-o incet catre varful Rosu, urmand ca de acolo sa mergem pe varful Ineut, sa coboram in sa, si de-acolo sa vedem exact unde-i lacu, ca nu se vedea cu ochiu liber.
Greu traseu, cu asa bagaj mare! Am behait 7 ore, am murit de sete si de dureri de burta din cauza la niste piersici sau caise uscate, da cu o bucurie de nespus cand de pe varfu Ineut am vazut lacu. Am coborat rapid in saua Ineului, de unde am luat-o la dreapta, 20 de minute, pana langa lac, unde am intins cortu la fel de rapid. Mancat, tigara, somn, si din cauza de dureri, nici o poza in ziua respectiva.
A doua zi dimineata....paradis! Vreme buna, soare, placut, liniste pe munte, apa la discretie. Asa ca am luat mic dejun, cafele, tigari, si am hotarat sa urcam pe Ineu, si sa stam toata ziua acolo, ca-i fain. Asa ca am si pornit la amiaza spre infaptuirea celor de mai sus.
Pe drum am vazut 3 capre negre, care ne-o privit foarte atente pana am ajuns aproape (relativ, desigur) de ele, lacu se vedea fain sub noi si varfu deasupra.









Am mers asa, la ghici, pe nemarcat, nici nu era greu, doar se vedea tot timpu varful, si intr-o ora am fost sus. Am prins o zi foarte faina, calda, numa buna de stat pe-un varf si privit in jur cum nu-i nimeni! Mai putin ceva turisti cehi, in trecere, care faceau creasta, si niste ciobani foarte in departare, pe care-i mai auzeai din cand in cand cum urla. 










Spre seara am coborat pe marcaj catre cort, si am ramas in sa la un pic de pozat luna la rasaritu ei. Din pacate, niste nori s-o tot bagat in fata ca ratza la muci, asa ca asta n-o fost un plan care sa poata fi dus la capat, asa c-am coborat la cort, unde-am bagat o cina de paste semipreparate si numa bun o fost.




 A treia zi, dupa micu dejun am tras o tura de poze asa, la rasarit de soare, dupa care am strans tot, si-am plecat spre masina, cu destinatia clara Bucovina. Drumu inapoi n-o mai durat 7 ore, ca numa vreo 5. Am mancat o ciorba, cafele, si pe urma am purces spre Campulung Moldovenesc. Am stat undeva pe langa, nu mai stiu cum se numea exact zona, la o pensiunea Steaua Nordului, pe care o recomand cu placere, pt pretu deloc piparat atat la cazare cat si la mancare, mancare delicioasa de altfel.









Urmatoarea zi am mers pana la Pietrele Doamnei, am dat o tura, nu am facut nici o poza decat la un fluture, din cauza ca am fost constant nemultumit de lumina.


N-am mai fost pana acuma niciodata in Bucovina, da mi-o placut enorm! O sa mai merg!