Cum nu m-am abatut mai deloc diminetile de la program, si a doua dimineata la Kagbeni o inceput la fel ca celelalte, adica mers la pozat fata nordica a lui Nilgiri, din acelasi loc ca si o zi inainte, diferenta fiind ca in dimineata asta m-o speriat un om ce-o trecut foarte aproape de mine fredonand ceva muzica, si toate astea in timp ce-mi zambea, probabil si el distrat ca m-am speriat.
Dupa micu dejun si plata pt cazare, ne-am impachetat si-am luat-o la picior pe fundul vaii fluviului Gandaki, pe-un vant cu adevarat frumos si deloc enervant, pana la Jomsom. Cred ca in mod normal, primavara nu se poate merge pe albia fluviului, care suspectez ca se umfla enorm, da de data asta eram o groaza de oameni pe jos, biciclisti, si din cand in cand cate-un bus cu un sofer realmente maniac la felul in care conducea, lucru despre care ne puteam da seama din timp, dupa norul de praf care se vedea in urma lui.
Dar am lasat incet incet in spate Nilgiri, in timp ce in dreapta mai observam cate un pic din Dhaulagiri. Drumul l-am facut destul de imprastiati, dar ne-am oprit in Jomsom sa ne regrupam.
Dupa o lunga bucata de stat, vazand ca eram aproape toti mai putin Sidonia indianul, ne-am pornit spre Marpha, cu gandul ca ne ajunge el din urma. Asta cu atat mai mult cu cat si el si Marinel aveau nevoie de bani de la un bancomat.
Fix dupa ce-am trecut un pod peste un rau am ajuns la statia de bus, unde Adi o decis ca sa faca restul de drum in bus, ca nu mai suporta caratul. Lucru pe care deja il simteam si noi din plin, doar ca noi ne-am decis ca totusi sa mai mergem inca o ultima bucata de drum pana la Marpha, iar de-acolo mai departe sa punem si noi punct mersului pe jos.
Ajunsi in Marpha ne-am intalnit cu Adi care ne astepta deja la un hotel fain, asa ca n-o mai ramas de facut decat dus, si comandat de mancare si-o Gorkha ca nu mai puteam de sete. Din cauza vantului, desigur.
Dupa ce-am mancat am iesit sa cumpar niste vederi pe care le-am trimis acasa, plus mici alte cumparaturi de care aveam sau nu musai nevoie. La intoarcere la hotel m-am imprietenit cu un tip care avea un magazin fix peste drum de unde stateam, care mi-o facut un ceai negru tare, cat timp am scris eu vederile, si cu care am mai stat la povesti.
Asa ca, in mod firesc, dupa vreo doua ore eram pe stradutele foarte inguste, jucandu-ne cu hacky sack-ul cu el, asa, ca sa mai schimbam impresii si in timp ce facem ceva miscare.
Dupa ce ne-am plictisit, am tras o fuga pana la manastirea locala sa participam la vecernie sau ceva de genu, nu ma prea pricep la astea. Atata stiu ca iar, ca si in Upper Pisang, am avut rabdare sa stau intr-un lacas de cult mai mult decat am avut vreodata intr-unul local.
Am urcat pe urma sa ne uitam la toata valea, si la acoperisurile caselor din jur, ca erau foarte faine asa aranjate cu oameni pe alocuri care isi vedeau de treburi, fara ca sa-mi dau seama unde se termina o casa si unde incepe alta, asa, de sus.
Bineinteles ca seara am mai tras un whist si-o bere, dupa care ne-am pus la somn, cu planul sa ne trezim foarte devreme ca sa ajungem la statia de bus in timp util sa ne gasim loc.
Zis si facut, asa ca la 7 jumate eram deja prezenti in statie, mancati si spalati, ca scosi din cutie. Pe drum de la hotel pana acolo am ramas mirat de oamenii ce-si afumatu casa, cu o galeata plina de jar pusa in fata usii, peste care erau aruncate ierburi sau iarba, tot fumul mergand inauntru. Habar nu am daca faceau asta din vreun motiv religios sau nu, da cu siguranta le mirosea frumos in casa. Si mai ales, fara chimice.
In statia de bus am aflat ca nu ar fi fost o idee rea sa ne fi facut rezervare de cu o zi inainte, la Jomsom, ca sa putem ajunge la Tatopani, care era tinta noastra pentru ziua respectiva. Dar omu ne-o asigurat ca nu-i asta o problema, si ca o sa ajungem, atata doar ca daca faceam asa, puteam sa mergem cu un bus direct. Asa, va trebui sa luam doua, unul pana la Ghasa, iar de la Ghasa altul pana la Tatopani.
Asa ca daca asa trebe sa facem, normal c-asa am facut. Am pus bagajele sus pe bus, si ne-am imbarcat intr-una din cele mai hardcore calatorii cu vreun mijloc de transport in comun pe care am facut-o in viata noastra. Pentru ca is convins ca pot sa vorbesc si in numele celorlalti cand zic asta, mai ales ca-mi aduc aminte privirile lor la fel de infricosate primele 10 minute de calatorit. Iar cand zic asta, ma refer la un drum neasfaltat, cu gropi si pietre si extrem de rau, cam cu 40-50 la ora, toate astea pe muzica indiana si/sau nepaleza.
Asa ca am inteles in 10 minute de ce restul din jurul nostru radeau, probabil la fel de speriati ca si noi. Ceea ce am ajuns si noi intr-un final sa facem, adica sa radem. Si sa devenim nepasatori, mai ales ca nu era ceva ce am fi putut controla in vreun fel. Intr-adevar, ii o reala experienta de viata sa mergi cu busul in Nepal.
Iar convingerea asta s-o intarit in momentul in care, in mers, Nicu si-o observat bagaju ca atarna tot mai tare pe marginea acoperisului, asa ca l-o rugat pe sofer sa opreasca ca sa-l aranjeze. Lucru care s-o intamplat pe loc, in mijlocul drumului, daca pot zice asta, fara sa conteze restul de trafic. Dar la prima pauza problema o fost rezolvata pe deplin.
Apoi, am ajuns la Ghasa. Ah, Ghasa, locul in care am invatat, eu cel putin, ce ii aia rabdare. Si asta intr-un mod foarte...nepalez. Unde din nou s-o confirmat ce incepusem sa vedem deja, si anume ca in Nepal nimeni nu se grabeste.
Asta pentru ca, odata ce ne-am dat jos din bus, ne-am napustit la casa de bilete, ca sa ne luam bilete pentru Tatopani. Lucru foarte usor de obtinut, de altfel, ocazie cu care am aflat ca busul ii pe drum si ca o sa ajunga cam in o ora.
Ocazie numa buna sa ne asezam la un ceai si-o gustare tip samosa de la baracile locale. O ora trece relativ repede asa, cand stai la o gustarica si-o poveste, asa ca in momentul in care o aparut busu, ne-am luat toti bagajele in spate si-am alergat catre autobuz, cu planul facut ca unii dau bagajele, in timp ce ceilalti merg sa ocupe loc. Moment in care o venit sefu de la autogara sa ne zica ca noi nu mergem cu busu ala, ci cu busu numaru 3.
Hopa! Informatia asta n-o aflasem de la inceput, asa ca l-am intrebat pe om ca de ce? Si ca nu ne-o zis el frumos ca busu vine in o ora? Asa ca ni-i s-o raspuns ca da, numa ca nu asta-i busu, ca asta-i busu 1, iar noi suntem programati sa mergem cu busu 3. Dupa care ne-o zambit sarmant si-o intrebat daca ne grabim undeva? Corect! Doar si asa nu trebuia sa ajungem la munca, asa ca am incercat sa aflam cam cat avem de asteptat, dar ridicatul din umeri foarte dezinvolt ne-o dat de inteles ca deja cerem prea mult.
Asa ca, ne-am intors la mese, curiosi fiind cum o sa arate urmatoarele ore. Si foarte interesant o si aratat. Pentru ca, in primul rand, faptul ca nu stiam cat poate dura, nici macar aproximativ, schimba foarte multe orice date. Ca...nu ai cum sa te organizezi in vreun fel, sau sa-ti pui mintea sa se astepte la ceva. Asa ca, lucrurile astea mereu se rezolva cu beri. Ceea ce am facut cu brio. Si cu terapie si imbratisari in grup. 4 ore!! Ca atata o durat pana cand o venit autobuzul al doilea
Asa ca atunci cand l-am vazut, sorbeam si mai bine dintr-o bere, uitandu-ne cum se impacheteaza oamenii, cand l-am vazut pe sef venind la noi sa ne intrebe ca noi de ce nu mergem, ca asta-i busu nostru. Si i-am zis ca nu are cum, ca doar asta ii al doilea autobuz, deci nu are cum sa fie. Dar, el ne-o confirmat ca ba da, al doilea bus ii de fapt numaru 3, si ca am face bine sa mergem.
Am facut un schimb de priviri prin care n-am inteles absolut, dar absolut nimic din ce s-o intamplat, si ne-am dus sa ne punem bagajele sus. Am si asteptat putin, ca masina nu mai pornea, ocazie cu care am asistat la o chestie foarte interesanta, si anume la sofer care o intrat in autobuz, o luat un sac de rafie de sub o bancheta, s-o bagat sub masina de unde o scos o bucata de metal sau o piesa, ceva (culmea, in loc sa puna!), dupa care s-o suit la volan si-o pornit triumfator.
Si asa o avut loc a doua parte a drumului, la fel de intensa ca si prima, atata ca aici deja aveam experienta ca sa nu ne mai speriem, si cu atat mai mult cu cat bausem 2 beri. Iar 2 beri inseamna una a 650ml, ca asa-s sticlele la ei.
Dar o meritat, ca seara ne-am vazut ajunsi in Tatopani, un loc faimos pentru izvoarele sale cu apa calda, unde erau destul de multi turisti, asa ca am mai ingrosat si noi randurile lor. Ne-am cazat rapid, si ne-am dus la bazine ca sa bagam bilele in apa calda, ca simteam ca meritam si noi asa un pic.
Asa ca dupa o sesiune buna de relaxare, ne-am intors la hotel, unde-am mancat cam slab, asta fiind de altfel singura experienta de gen din toata excursia. Asa ca ne-am dus la o crasma mai sus, unde-am mai luat si felu 2, si-am incarcat telefoanele sa sunam acasa.
Eram deja mai jos, la caldura, iar asta se vedea din faptul ca puteam sta in pantaloni scurti deja, si iar auzeam creaturile alea ciudate din jungla, care semanaru cu greieri. Sau broaste. Habar nu am nici acum ce erau.
No comments:
Post a Comment