Nepal - suieraturi de vant si view-pointuri

     Kagbeni - view point

     Am iesit dimineata pe la 6 din camera, si-am mers un pic mai departe de hotel, sa vad cum arata fata de sud a varfului Nilgiri la rasarit. Si frumos o aratat, asa, pe partea stanga a vaii Gandaki cum ma uitam io.

     Dupa ce m-am intors, i-am gasit si pe restu treziti, asa ca am luat un mic dejun bun si cald, si ne-am hotarat sa urcam pana la un view-point de unde avem vedere buna asupra vaii Upper Mustang. Zona asta o fost o zona demilitarizata si foarte restrictionata accesului public, asa ca in clipa de fata ii considerata o zona foarte bine prezervata. Pentru acces in regatul asta, pentru ca acum este un regat, ii nevoie de un permis care costa 500$, iar pe langa asta, se plateste 50$ pentru fiecare zi petrecuta acolo. Asa ca ii clar ca mai aproape decat am fost, nici nu ne-am gandit sa pasim.

     Asa ca am plecat dupa micu dejun cu bagaj minim catre locul respectiv, care dupa harta parea sa fie undeva la vreo 4000 si un pic de metri. La putin timp dupa ce-am iesit din Kagbeni, ne-am lovit din nou de ariditatea locului, si de valea imensa a raului Gandaki. Dar poteca era evidenta, asa ca am tinut-o cat de mult am putut, si am facut bine, lucru de altfel confirmat de un pastor de capre peste care am dat pe drum, si cu care ne-am inteles din semne doar.
     Faptul ca nu creste nici o urma de vegetatie face ca distantele sa fie foarte greu apreciabile, iar vantul care iar o inceput sa ne biciuiasca n-o facut sa fie mai usoara tura.

     Dupa vreo 2 ore de urcat asa, chinuit, poate si de la vant sau poate pur si simplu de la varsta, si dupa o tura lunga de injurat asa cum scrie in carti, am reusit sa ajungem pe varf. Injuraturile s-o datorat in parte si faptului ca numai nu se mai termina urcarea, si de doua ori am avut impresia ca ajungem, numa ca sa descoperim ca mai avem de urcat putin. Dar am ajuns intr-un final lung si nesperat, de unde am avut o vedere foarte faina asupra vaii, a lantului muntos, Nilgiri, Dhaulagiri, pasul de unde coborasem cu doua zile inainte si Upper Mustang. Iar faptul ca am avut o bucata de slanina de la Rastolita combinata cu doua cepe din Nepal (fara paine, insa) o facut toata tura frumoasa.

     Am coborat dupa o vreme de admirat, unii mai repede si in fuga, altii mai incet si mai lenes si aici ma refer la mine ca mi-o intrat un spin in picior, asa ca i-am gasit pe baieti pe canapea, uitandu-se la meci.

     Inapoi in Kagbeni ne-am oprit sa luam suvenir lui Liviu, ca el era castigatorul de cu o seara inainte la whist. Iar seara, din nou la masa calda de unde era cel mai greu din lume sa pleci, asa de placut era. Iar faptul ca n-o fost curent si ca am stat la lumanari nu ne-o incurcat sau deranjat cu nimic ca sa mancam una buna si sa mai jucam o tura de carti.

Apoi, un pic dupa 10, ne-am bagat la somn, ca a doua zi planuiesm sa ne trezim devreme si sa plecam catre Jomsom si eventual sa ajungem la Marpha.